Ce ar trebui sa insemne boala pentru fiecare dintre noi?

Speranta, credinta, dragoste si recunostinta pentru tot ceea ce ne inconjoara si ceea ce ni se intampla. Fiecare zi este un dar de la Dumnezeu. Atunci cand ne imbolnavim, este un semn ca trebuie sa ne oprim din fuga si agitatia noastra zilnica pentru lucrurile care par importante pentru noi: serviciul, scoala, banii, masina, cumparaturile, obligatiile etc., si sa ne intoarcem spre noi, spre sufletul nostru si sa refacem legatura cu divinul din noi.

Multi ne-am intrebat: de ce eu? de ce tocmai eu m-am imbolnavit? Dar eu sunt un om cumsecade, sunt loial, iubitor, saritor, harnic, respectuos, sunt iubit de familie si de prieteni, am muncit cinstit pentru tot in viata, am mers la biserica, am tinut posturi, m-am spovedit, cred in Dumnezeu si, mananc sanatos, salate, fructe, legume. De ce atunci, eu? Nu e Dumnezeu nedrept cu mine? Sincer, cati dintre voi nu v-ati pus aceasta intrebare? Si atunci, este Dumnezeu chiar atat de incorect, doar el este perfect, nu?

Dragilor, Dumnezeu nu vrea ca vreo persoana sa sufere, sa se imbolnaveasca de miastenie sau, mai rau, de cancer, sau sa ii se intample necazuri cumplite, sa ii moara copilul in incendiu sau alte lucruri ingrozitoare. Dumnezeu ne iubeste pe fiecare in parte, la fel de mult, pentru ca suntem copiii lui.

Nu va judecati si nu va urati corpul pentru ca s-a imbolnavit de miastenie. Corpul nostru este ca si copilul nostru, este haina pe care am primit-o la nastere si trebuie sa avem grija de ea pana la moarte. V-ati uri copilul daca s-ar imbolnavi sau ati avea grija de el si l-ati incuraja? Procedati la fel si cu corpul vostru. Corpul nostru este o busola, un indicator rutier daca vreti, pe care Dumnezeu ni l-a daruit sa nu ne ratacim pe drum, numai ca acest indicator este pus dupa intersectie.

Atunci cand ne imbolnavim, indicatorul ne spune, de fapt, ca suntem pe drumul gresit. Atunci ce facem, ne suparam pe indicator, acuzam ca indicatorul este de vina ca noi am gresit drumul (doar el nu era acolo, in intersectie, ci dupa!) sau ne bucuram ca a aparut in calea noastra si ne-a aratat ca nu suntem pe drumul cel bun?

Nu vreau sa fiu ipocrita si sa spun ca ma bucur ca boala a aparut si ca mi-a aratat ca nu sunt pe drumul cel bun, pentru ca nu a fost asa. Am fost foarte dezamagita, suparata, revoltata. Care este atunci drumul cel bun? Unde am gresit? Daca eu as sti raspunsul, in ziua de azi nu as mai suferi de nicio boala, cel putin in teorie. 

Putem sa facem din aceste intrebari niste obsesii, care, in timp, ajung sa ne consume nervii si in consecinta viata cu pretioasele ei momente. Caci ce este viata, decat un sir de momente si frumoase si mai putin frumoase, insa tot momente raman. Sunt clipe care zboara intr-o secunda, sunt insasi efemerul. Ce rost are sa facem obsesii din intrebarile de ce eu? unde am gresit?

Poate ca nu am gresit nimic, poate ca suntem aici, pe pamant, doar sa ne bucuram de viata, de acest mare cadou de la Dumnezeu. Poate ca el a vazut ca asa este firea oamenilor, sa nu pretuiasca ceva decat atunci cand pierd acel lucru si este felul lui de a ne aduce aminte ca am venit aici sa ne bucuram pe fiecare clipa, de lucrurile marunte, de cei dragi, de o raza de soare, de o zambila… este felul lui de a ne spune ca nu ne trebuie lucruri mari sa fim fericiti, iar un om fericit devine un om bun.

Cand vezi viata ca pe un dar, doresti sa daruiesti si tu, la randul tau. Asa ne invata Dumnezeu sa fim buni si iata unde am ajuns… de la boala, la bunatate. Poate ca asta este rapsunsul, dragii mei, la intrebarea de ce eu?

Pentru ca eu sa invat sa fiu bun si sa invat sa iubesc. Sa iubesc asa cum vrea Dumnezeu. Dezinteresat, neconditionat. Caci asa ne iubeste si el, cu tot sufletul, cu toata puterea lui si ne ajuta in fiecare zi sa facem inca un pas spre acest ideal.

Postata de Camelia M.