Am trecut pe langa moarte…

Totul a incepu intr-o seara. Eram clasa a X-a. Printre multele teancuri de carti, referate si hartii am pus mana pe stivcla cu apa. Atunci a pornit totul. Cand am simtit ca nu pot sa inghit am crezut ca e ceva banal,trecator insa simptomele au persistat.
Eram o persoana activa, dornica sa se implice in diferite proiecte,sa ajute si sa ii faca pe cei din jur sa se bucure. Incet incet am inceput sa nu mai pot inghiti si sa imi dispara complet zambetul de pe buze si…vocea.
Imi place foarte mult sa cant …de fapt cred ca viata e un cantec. Am incercat sa caut raspusuri la problema mea insa nu erau clare. Am mers aprope saptamanal la cate un medic speciliast in aprope toate ramurile medicinei. Fiecare imi dadea cate un diagnostic, dar nicunul nu era in concordanta cu starea mea. Zilnic ma luptam sa traiesc sa pot sa zambesc sa pot sa vorbesc si sa maschez intr-un fel aceste simptome. Nu aveam raspunsul,de aceea imi era foarte greu sa dau o explicatie celor din jur.
Boala e grea datorita faptului ca te face sa te afunzi intr-un nor negru in care nimeni nu te vede,nu te aude, nu iti intinde o mana de ajutor. In tot acest timp am mers la scoala, la olimpiade si consursuri, la voluntariate la diferite activitati. Nu am vrut sa renunt. Am tras de mine si am acceptat tot sperand ca va trece.
Dar intr-o zi totul parea ca a luat sfarsit. Am alergat si …am cazut…Cazatura care practic m-a pus la pamant care mi-a atins fiecare celula din corp care m-a atentionat si mi-a aratat de fapt ca trebuie sa se termine toata suferinta. Astfel,datorita acestei caderi si a racelii am descoperit boala. A urmat poate cel mai greu moment al vietii mele: momentul luptei cu viata. Am ajuns la terapie intensiva intr-o stare greu de imaginat..am fost ventilata mecanic timp de 1 luna cu complicatii grave, durere si multa suferinta. Am trecut pe langa moarte si astazi la 6 luni dupa tot ce s-a intamplat vad alfel viata. Timp de 2 luni si jumatate nu am putut merge, dar am invatat sa merg din nou.
Pot spune ca m-am nascut a doua oara si ca pretuiesc alfel viata. Am realizat ca viata este un dar ce trebuie pretuit si trebuie sa lupti pentru a-l pastra. Mi-am dat seama cine m-a iubit cu adevarat si cine a ramas langa mine.
Acum sunt bine. Viata mea este una normala si ma bucur in fiecare zi de ce imi ofera.
Acolo in acel loc rece si plin de suferinta cineva a avut grija de mine si mi-a dat putere sa trec peste toate. Acum suntem impreuna si nimic nu ne desparte. Am realizat astfel ca in viata nimic nu e intamplator si orice se intampla cu un anumit scop, iar Dumnezeu ne trimite pe cineva acolo cand trebuie si unde trebuie.
As vrea ca toti medicii sa fie mai atenti sa ii asculte mai bine pe cei ce le deschid usa cabinetului, sa nu ii ia in ras pe cei ce sufera de aceasta boala. Am sperat in fiecare zi ca voi gasi medicul care ma va ajuta si l-am gasit. Am gasit o echipa care si-a dat silinta sa ma salveze dar asta dupa 1an si 7 luni de suferinta.
Mi s-a parut nedrept sa astept atat ca sa se intampla ceva in viata mea, insa lovitura care m-a inghenunchiat mi-a salvat viata.
Ma bucur ca astazi traiesc si ca ma simt bine. Sunt fericita si ma bucur de fiecare clipa,de fiecare dimineata, de fiecare raza de soare si de fiecare adiere.

Cu drag,

Ioana