Dragostea pentru arta si oameni mi-a schimbat viata

Se caracterizeaza ca fiind o combinatie de fragilitate si forta, cu defecte – uneori lenesa, uneori ambitioasa si dominatoare, dar o persoana sensibila, deschisa, corecta, pe care oricand te poti baza. „Sunt un om obisnuit, nu sunt cu nimic speciala. Ajut pe altii cat pot in mod natural si eficient, fara a face mare caz din asta. Faptul ca am trecut in viata prin multe incercari, m-a facut increzatoare. La peste 50 de ani ma simt tanara si deschisa la nou, simt ca o pot lua mereu de la capat si, desi viata nu mi-a dat sansa sa le fac pe toate, ceea ce am putut, am incercat sa fac bine si pot spune ca ma simt un om implinit”, povesteste Nadia Radulescu. De profesie medic cardiolog, nevoita sa renunte la activitatea medicala din motive… medicale, interlocutoarea noastra s-a refugiat in arta si, in plus, a infiintat Asociatia Nationala „Miastenia Gravis”.

Un nou inceput

Atunci cand a sosit momentul primei decizii importante din viata unui om, a ales Medicina, o profesie fascinanta. „E adevarat ca medicii au o anume «aura», mai ales in imaginatia copiilor, dar cu mine nu a fost asa. Eram un copil mai degraba sensibil si fragil, care lesina la vederea sangelui si fugea de la scoala cand era ziua de vaccinari. Mai tarziu, in liceu, desenam planse anatomice pentru un prieten student la medicina, deoarece eu desenam frumos si, ca rasplata, m-a dus la facultate sa vad sala de disectii. Imaginea m-a ingrozit, dar in acelasi timp m-a si fascinat. Atunci am stiut ca asta vreau sa fac. Provocarea era prea mare, cu atat mai mult cu cat nimeni nu ma credea in stare de asa ceva. Un act de rebeliune adolescentina a devenit apoi o pasiune. Odata ajuns medic, devii si dependent de asta. E mai mult decat o profesie, e un mod de viata. De ce cardiolgie? Pentru ca este spectaculoasa si dificila, si mie imi plac provocarile, nu fug de greu”, povesteste interlocutoarea.

Din pacate, a fost nevoita sa renunte la medicina din cauza bolii. Nu fara regrete, insa. In timpul facultatii a aflat ca sufera de miastenia gravis, o boala rara incurabila, care afecteaza forta muschilor. „E pacat ca nu mai sunt medic, pentru ca am muncit mult sa ajung acolo unde eram si credeam ca medicina este o cariera pentru o viata. Insa, la un moment dat, pe fondul agravarii bolii mele, am fost silita sa iau o hotarare. Aveam 41 de ani si eram cardiolog la Spitalul Fundeni, in echipa de chirurgie cardiovasculara, post unde am ajuns cu sacrificii si nu as fi renuntat pentru nimic in lume, dar nu am vrut sa ajung intr-un stadiu in care boala sa-mi influenteze performantele profesionale si sa pun in pericol bolnavii. Astfel ca, m-am gandit ca e mai bine sa ma retrag. Momentul cand m-am pensionat a fost o ruptura, mai ales ca odata cu boala a venit si divortul de sot – sigur ca e greu sa fii alaturi de cineva cand este la pamant! In acel moment simteam ca am multe energii si frustrari care trebuiau exprimate”, completeaza interlocutoarea.

A inceput atunci sa picteze mai mult ca sa isi umple timpul, ca o activitate terapeutica. Apoi a descoperit nu doar ca ii place, ci si ca se poate exterioriza prin pictura. A inceput sa studieze carti de pictura, tehnica, de istoria artelor. „Cred ca pictura era calea cea adevarata pe care eu trebuia sa o urmez, iar boala si infirmitatea m-au ajutat sa o descopar. Intotdeauna exista o a doua sansa pentru fiecare! O persoana careia ii datorez foarte mult este marea artista Elena Uta Chelaru, care m-a incurajat sa merg inainte pe drumul artei”, a adaugat interlocutoarea.

Feminitatea, conturata de penel

Picturile sale sunt inspirate de oameni, de corpul omenesc, de chipuri umane si, in special, de figurile feminine. „Probabil dragostea, apropierea fata de oameni si problemele lor, s-a extins cumva din medicina si in arta. Fiecare pictor se picteaza, de fapt, pe sine, iar cei care pricep acest limbaj il vor «citi» pe artist ca intr-o carte deschisa. Nu mai poti avea secrete. Modelul meu preferat este nudul feminin, dar si portretele si compozitiile cu figuri feminine”.

O lupta deloc usoara

In ceea ce priveste ideea de a infiinta o asociatie a bolnavilor de miastenia gravis, Nadia Radulescu recunoaste ca „ea a aparut o data cu intalnirea mea cu cateva colege de suferinta intr-un moment greu (si, din pacate, multi alti bolnavi din Romania stiu cum este): nu mai gaseam in farmacii medicamentele vitale in boala noastra. Sunt cam 2.500 de miastenici in Romania, in special femei tinere, insa boala nu ocoleste pe nimeni. E o afectiune rara si ciudata, o slabiciune severa ce cuprinde muschii, pana la paralizie generalizata in cazurile grave. E o boala periculoasa, nu se vindeca din pacate, dar diagnosticata la timp si tratata permite o viata aproape normala. E ciudat ca boala vine si pleaca si nimeni nu te mai intelege si nu te mai crede ca ti-e rau. De atatea ori am fost jignite si umilite, considerate lenese sau nesimtite, ca sa nu mai spun ca multe bolnave au cazut pe strada si nimeni nu le-a dat ajutor, ba chiar le-au facut «betive si drogate». Nepasarea doare, cu atat mai mult cand e vorba de cei de langa tine, de propria familie sau de medicii la care te duci cu speranta”.

Astfel, pentru ca a considerat ca noi insine trebuie sa ne luptam ca sa fim intelesi si acceptati, a decis ca trebuie sa actioneze. „Prea des auzim vorbe ca : «sa se faca», «cineva sa faca ceva». Cine sa faca? In clipa cand intelegi ca de fapt acel cineva care trebuie sa faca esti chiar tu, poti schimba cu adevarat ceva. Asociatia e foarte utila pentru ca sunt atatea de facut pentru acesti bolnavi… Miastenia e o boala putin cunoscuta si oamenii au nevoie de informatie (prin carti, brosuri, internet), de prieteni, grupuri de sprijin, de comunicare. Am infiintat un site (www.miastenie.ro) si un forum de discutii pe net, ne ajutam cu medicamente, cu sfaturi, dar mai ales cu speranta. Eu una, desi sunt medic, am invatat mai multe despre cum sa traiesc cu boala mea de la colegi, decat de la medici. Medicul iti spune ce tratament sa iei, dar nu poate fi cu tine in toate situatiile de zi cu zi, pentru asta sunt prietenii”.

Interviu realizat de Ionela Solomon cu Nadia Radulescu