Miastenia mi-a readus zambetul

Am fost diagnosticata cu miastenia gravis in anul 2010, la varsta de 36 ani. Debutul a fost brusc , iar cum aveam nunta programata la o luna dupa declansarea bolii, panica a sporit si mai mult.

Acum, aproape 6 ani mai tarziu, privesc cu recunostinta la tot ce s-a intamplat in acest interval. A urmat nunta si 3 ani mai tarziu divortul, am pierdut un job pe care il consideram varful succesului meu profesional  pentru a-mi deschide ulterior propria afacere. Uitandu-ma in urma imi dau seama ca nu mai stiam sa rad sau sa ma bucur, nu mai aveam nici timp si nici putere sa o fac de cativa ani. Acum ma simt libera, sunt pe picioarele mele si nu imi mai este teama sa merg mai departe. Si chiar daca o data pe an mai apare cate o criza, o privesc ca pe un prieten sincer care doreste sa imi spuna ce anume am de corectat la mine.

Nici unul nu ne-am nascut cu aceasta boala. Este o boala creata in subconstient, este o boala a durerii si emotiilor reprimate, o boala care nu te omoara dar nici nu te mai lasa sa traiesti la fel. Este un semnal de alarma daca vreti, ca mai avem o sansa !

Poate cel mai mare castig este faptul ca am invatat sa ma descopar si sa imi acord valoare prin ceea ce sunt, nu prin ceea ce am. Am simtit, la circa 2 ani dupa declansarea bolii, ca viata aparent minunata pe care o dusesem, nu este ceea ce ma multumeste, ceea ce eu imi doresc. A fost o senzatie la inceput, careia mi-a fost si frica sa ii dau atentie. Senzatia a devenit strigat, strigatul s-a transformat apoi intr-un sentiment puternic ca nu sunt pe drumul meu. Pana cand nu am mai putut ignora si am inceput cautarea. Iar in acel moment nu stiam absolut nimic despre emotii si cum ne influenteaza, eu insami eram in faza in care aproape nu mai simteam nimic de ani buni – un robot.

Bolile autoimune, categorie din care face parte si miastenia, sunt cauzate de lipsa iubirii de sine. Nici nu mai stiu unde am citit aceasta fraza, dar cu siguranta a fost inceputul sfarsitului; si ma refer aici la sfarsitul depresiei care ma cuprinsese si a bolii in sine.

In paralel cu medicamentatia clasica, am inceput sa urmez si terapii alternative. Impartasesc cu voi ceea ce mi s-a revelat:
–       miastenia este cauzata de depresie, de lipsa dorintei de a mai trai. Aceasta am aflat-o la o sedinta de ThetaHealing, terapeuta avand o carte groasa cu cauzele spirituale ale bolilor. Depinde de fiecare sa se intoarca la momentele sensibile din viata sa, pentru a face pace cu trecutul. In cazul meu, cauzele vin probabil din copilarie, cand nu mi s-a permis sa ma exprim, sa spun ce simt, cand nu am fost considerata buna prin ceea ce sunt, ci doar prin notele pe care le luam, ducand in spate vinovatia subtil  aruncata de parinti pentru relatia lor disfunctionala si nevoia de a fi perfecta conform conventiilor sociale;
–       intreruperea conexiunii firesti intre sistemul nervos (cap) si sistemul muscular (corp) specifica miasteniei, ne spune ca corpul nu mai vrea sa urmeze mintea. Intorceti-va asadar in voi pentru a va asculta corpul, pentru a vedea in ce aspecte disfunctionale existau in viata voastra la momentul declansarii bolii si, daca mai exista inca, faceti corectiile pe care binele vostru le cere;
–       cand faci lucrurile din inima (si nu din minte) nu exista bariere sau neputinta. Am aflat asta dansand pe parcursul unui program numit Dansul Inimii. Vestea ca trebuie sa dansam m-a cam speriat, recunosc, fiind convinsa ca nu voi rezista. Eiiii… si nici n-am realizat cand au trecut 2 ore, pentru ca le-am trait cu bucurie, cu deschidere, in adanca conexiune cu inima care aproape isi uitase menirea.

Mi se pare acum ca ma intorc pe calea mea. Ca din spatele femeii razboinice care devenisem incercand sa fiu perfecta atat acasa, cat si pe plan profesional, rasare acum o persoana blanda, plina de compasiune, care, parca pentru prima data invata sa-si deschida inima, vede minunile din universul care o inconjoara, se bucura de fiecare clipa si de ce ii aduce viata si, mai ales, se pretuieste pe sine. Iubirea ne deschide inima, fie ca vorbim de iubirea pentru noi, pentru copii sau pentru o alta persoana. Cand inima e deschisa, cand permitem bucuriei sa ne insoteasca in fiecare zi,  aceasta boala nu poate rezista si cedeaza. Depinde doar de noi sa alegem sa redevenim cine suntem cu adevarat si sa ne bucuram de viata asa cum ne dorim.

Sa fie de folos!

Ruxandra O.